Apoi m-am tarat cu Micul Printz pana in casa Omului Genial, si, pentru ca eram afumati de la toate masinariile logice si axiomele de pe drum, am cerut mai intai un pahar cu apa plata pentru mine, si unul cu lamaie de plastic pt. printz. Inutil sa mai spun ca apa a fost geniala, ca tot ce se intampla in livingul Omului Genial era absolut nou si creativ, si ca nimeni nu-l mai facuse asa vreodata pana atunci. Deci era un surplus de genialitate tzashnit instant pe capetele noastre, din toate colturile slesh ungherele camerei. Genial. L-am urmat apoi pe Om in bucataria lui geniala. As fi vrut sa filmez sau sa fotografiez tot, fiecare miscare geniala, dar tot nu ar fi fost de-ajuns ca sa surprind acea genialitate necontenita. M-am hotarat ca oricum e mai ok sa ramana secret tot ce se putea vedea acolo.
***
Omul si-a rupt mai intai, dintr-o greseala geniala, furculita de unica folosinta de plastic, cu care serveam cele mai geniale rodii pe care le-ati fi putut vreodata modifica genetic. Mai apoi, Omul nostru isi lega capatul rupt al furculitei de capatul celalat, in ordine aleatorie si cu o banda izolanta neagra. 'Genial' am exclamat in cor eu si printzul, fara sa ne pese c-o sa-l stingherim pe Om.
***
Infiniti pe pereti. Iar pe canapeaua livingului, capitonata cu albatrosi chinezesti, ne-am asezat langa pisica Omului, care tocmai voma trei rime dupa cina. Erau geniale, desi nu-mi mai aduc exact aminte cum sunau. Am ramas oricum in cap cu sunetul acela, de rima de pisica lovind castronul in cadere, si cred ca l-as putea reproduce cu exactitate la orice ora din somn. In fine, deja se cam racise conversatia, si toate chestiile geniale din jur se faceau in tacere. Cum nu existau ceasuri sau mobile in casa Omului Genial, tuseam des ca sa-i dau semnalul printzului ca ar fi ok sa nu punem la indoiala geniala ospitalitate a gazdei si sa ne caram la planetele noastre. intr-un final.
-vor urma-
No comments:
Post a Comment